ePathology.ro

Exsudatul inflamator responsabil de tumefierea locală se datorează creşterii permeabilităţii vasculare în ~ 15 minute, prin formarea unor spaţii (gaps) între celulele endoteliale capilare; uneori se pot produce rupturi ale endoteliului prin acţiunea unor toxine.

Exsudatul inflamator constă dintr-un fluid bogat în proteine (> 30 g/l), în special fibrinogen şi imunoglobuline, ce difuzează prin pereţii vasculari în interstiţiu.

Capilarele funcţionează ca un filtru şi difuzia este pasivă; unele capilare sunt fenestrate şi permit o difuzie bună, altele au pereţi continui şi sunt mai puţin permeabile.

Exsudatul inflamator este bogat în fibrinogen, care este convertit într-o reţea de fibrină sub acţiunea tromboplastinei.

Reţeaua de fibrină inhibă mişcarea bacteriilor şi oferă suport pentru fagocitoză.

Fluidul, de asemenea acţionează ca diluant pentru toxine, livrează anticorpi şi substanţe nutritive şi drenează materialul antigenic spre ganglionii limfatici.

Exemple de efecte ale inflamaţiei

Edemul laringian determină stridor prin obstrucţia căilor aeriene

Edemul cerebral duce la creşterea presiunii intracraniene, cu compresia creierului şi comă

În osteomielită, creşterea presiunii în cavitatea medulară poate determina necroza secundară a osului şi apariţia de sechestre

În unele cazuri, reacţia inflamatorie poate fi neobişnuită, cum ar fi de exemplu conjunctivita şi rinita consecutivă expunerii la polenul florilor sau iarbă.

Procesul inflamator acut poate urma 4 căi

Rezoluţia – se referă la restaurarea normalităţii ţesutului afectat; apare ca rezultat al unei inflamaţii uşoare sau a unei infecţii fără necroză tisulară în condiţiile în care celulele sunt capabile de regenerare (ex.: rezoluţia din pneumonia francă lobară cu pneumococ sau în arsurile solare)

Vindecarea prin fibroză (cicatrice) apare când rezoluţia este imposibilă ca urmare a unei necroze întinse, cu pierderea stromei şi incapacitatea celulelor de regenerare; macrofagele îndepărtează detritusurile celulare, iar zona este populată cu fibroblaşti, ce secretă colagen; zona se fibrozează sau se poate calcifica (ex.: fracturile).

Supuraţia este cauzată de infecţii cu bacterii piogene (staphilococcus aureus, streptococcus piogenes) şi formarea puroiului. Puroiul poate fi difuz, infiltrându-se între ţesuturile plane (şi se numeşte flegmon) sau poate colecta în focare circumscrise (şi se numeşte abces), ce pot drena prin fistule. O dată golite, pereţii abceselor aderă unii de alţii, mai întâi prin fibrină şi apoi prin ţesut de granulaţie.

Cronicizarea apare când stimulul lezional persistă împiedecând vindecarea iar procesele distructive, de organizare şi de reparare sunt concomitente.