ePathology.ro

Reprezintă vehicularea sangvină a unui material anormal şi oprirea lui într-un vas.

Embolii pot fi : fragmente de trombi, celule tumorale, picături de lipide, aer sau bule de gaz (azot sau oxigen), lichid amniotic, ţesut septic, material străin.

Locul în care ajung embolii depind de locul din care aceştia pleacă (ex.: embolii originari din partea stângă a inimii vor ajunge în circulaţia sistemică şi de acolo în arterele cerebrale, renale sau splenică; embolii cu punct de plecare în venele membrelor inferioare ajung în plămân). Toate acestea poartă denumirea de embolii directe sau ortograde (în sensul circulaţiei sangvine).

La pacienţii cu gaura ovală persistentă, embolii din sistemul venos pot trece din partea dreaptă în cea stângă a inimii şi ajung în circulaţia sistemică. (ex.: un embol din venele hemoroidale, poate ajunge în artera cerebrală medie). Astfel de embolie se numeşte embolie paradoxală.

Embolia retrogradă presupune vehicularea embolului în sens contrar circulaţiei sangvine. Creşterea presiunii intraabdominale sau intra-toracice (prin tuse) duce la vehicularea embolului din vena cavă inferioară prin legăturile dintre venele prevertebrale şi intrarahidiene în venele intracerebrale.

Tipuri de embolii

Consecinţele emboliei pot fi :

• obstrucţia unui vas cu ischemie şi apariţia infarctului, gangrenei sau ramolismentului (în creier)
• septicemia (emboli septici)
• deces subit prin trombembolism pulmonar masiv

Embolia pulmonara

Embolii pulmonari îşi au originea în venele poplitee şi femurală, iar efectul lor este funcţie de mărimea lor şi de statusul circulaţiei pulmonare.

Embolia pulmonară masivă (blocarea > 90% din circulaţia pulmonară prin obstrucţia trunchiului arterei pulmonare – embol “călăreţ”) determină moarte subită, în timp ce blocarea a < 50% din circulaţia pulmonară (prin obstrucţia unei artere pulmonare), determină insuficienţă cardiacă dreaptă acută.

Embolii de dimensiuni medii pot produce infarct pulmonar hemoragic prin blocarea unei ramuri a arterei pulmonare.

Embolii mici, multipli, recurenţi pot produce hipertensiune pulmonară.

Embolii septici conţin bacterii piogene şi provin din focare de endocardită sau dintr-o venă implicată în supuraţie.

Peretele vasului în care se opreşte embolul se subţiază şi se dilată (anevrism micotic).

Embolia grăsoasă apare după fractura oaselor lungi şi embolii ajung în plămân.

In leziunile osoase cu zdrobiri, globule de grăsime pot apare şi în circulaţia sistemică. Pacientul este confuz, cu febră, dispnee, tahicardie şi cu rash peteşial. In cazurile severe apare cianoza, hemoptizie, comă şi moarte.

Embolia gazoasă apare când presiunea negativă din vasele gâtului (ex.: vena jugulară externă) aspiră aerul şi determină embolie cerebrală; volumele de aer mici ( < 100 ml) nu cauzează probleme (aerul se resoarbe), dar volumele mari (> 300 ml) sunt fatale.

Injectarea a 100-150 cm3 de aer în sistemul vascular determină embolie gazoasă cu deces.

Boala scafandrilor (embolia cu azot); Azotul este puţin solubil în sânge la presiune atmosfericã, însã devine solubil odatã cu creşterea adâncimii (in timpul scufundării către adâncimea de lucru, apare fenomenul de dizolvare a azotului în ţesuturi şi în lichidele interstiţiale); dacã revenirea la suprafaţã este prea rapidã, azotul se degajã din sânge sub formã de bule care pot determina dureri articulare; dacã aceste bule astupã vasele sanguine, se produce o embolie gazoasã care poate conduce la paralizie sau chiar moarte. Datorita efectelor mecanice ale presiunii sunt afectati în special plămânii, urechea medie şi sinusurile, precum şi tubul digestiv (colicile scafandrului). Mai pot apare si efecte biochimice cum ar fi narcoza azotului (betia adancurilor), hipoxia si hipercapnia, insotite de atacuri de panica.