ePathology.ro

Faza exsudativa

• Vasodilatatia
• Cresterea permeabilitatii capilare
• Extravazarea leucocitara:  marginatia, diapedeza, migrarea in focar (chemotactism pozitiv)

Fagocitoza

• Aderarea
• Ingestia
• Digestia

Faza proliferativa

FAZA ALTERATIVĂ

Constă din alterarea ţesuturilor, cu distrugeri celulare, datorate toxinelor (endotoxinelor, produse de germeni gram negativi, exotoxine, produse de germeni gram pozitivi, anaerobi sau paraziţi) şi mediatorilor chimici : amine biogene, kinine plasmatice, complement, lipide biologic active

Aminele biogene sunt reprezentate de histamină şi serotonină, care sunt amine vasoactive, eliberate din granulele mastocitelor şi bazofilelor, determinând vasodilataţie şi creşterea permeabilităţii capilare; serotonina este şi dolorigenă.

Alte elemente participante la faza alterativă a inflamaţiei sunt constituenţii lizozomali din PMN şi monocite şi citokinele. Constituenţii lizozomali acţionează la pH ~ 5 şi sunt reprezentaţi de hidrolaze acide (proteaze, lipaze etc.), mieloperoxidaze, radicali liberi de O2.

Citokinele (exemplu : IL-1, TNFa) stimulează aderenţa leucocitelor, precum şi vasodilataţia, creşterea permeabilităţii capilare şi chemotactismul.

Sistemul kininelor plasmatice, lipidelor biologic active şi a sistemului complement.

Faza exsudativă

Vasodilataţia – iniţial în teritoriul lezat apare o vasoconstricţie reflexă, pasageră; apoi, sub influenţa mediatorilor chimici, apare vaso-dilataţie, cu creşterea fluxului sangvin.

Astfel apare hiperemia activă, urmată de o hiperemie pasivă (stază), prin diminuarea fluxului sangvin. Staza determină hipoxie, care la rândul ei determină acidoză şi edem.

Creşterea permeabilităţii vasculare se produce prin 3 mecanisme : contracţia celulei endoteliale (prin mediatori), retracţia celulei endoteliale (prin citokine) şi lezarea celulei endoteliale (prin toxine şi leucocite).

Consecinţele sunt reprezentate de trecerea plasmei în interstiţiu, cu apariţia edemului şi creşterea vâscozităţii sangvine. Lichidul de edem poate fi :

• exsudat – bogat în proteine (> 3mg / %): albumină, fibrină, IgG, conţine apă şi săruri minerale (Na, K, Cl)
• transsudat – sărac în proteine (< 3mg / %), conţine apă, puţine săruri şi celule descuamate.

Rolul exsudatului este de diluare a substanţelor toxice, drenarea lor limfatică, iar IgG au rol în opsonizarea bacteriilor în timp ce fibrina facilitează fagocitoza.

Extravazarea leucocitară are 3 faze: marginaţia, diapedeza şi migrarea.

a. Marginaţia se datorează încetinirii fluxului sangvin, leucocitele părăsesc zona axială şi se dispun la periferia torentului, formând un strat continuu pe suprafaţa endoteliului, comparat cu pietrele de pavaj (fenomenul de pavimentare).

Iniţial se produce o aderare rapidă şi haotică, prin intermediul selectinelor (P-selectina si E-selectina de pe endoteliu recunosc grupari de acid sialic ale antigenului Lewis X de pe leucocite), apoi urmează activarea leucocitelor prin factori endoteliali.

In final, leucocitele se leagă stabil la endoteliu, prin intermediul integrinelor (LFA-1 si VLA-4 de pe leucocite care recunosc ICAM si VCAM – molecule de adeziune din superfamilia imunoglobulinelor, exprimate de endoteliu).

b. Diapedeza este un fenomen prin care leucocitele traversează peretele vascular; leucocitele exprima pe suprafaţa lor CD31, prin care se leaga de PECAM exprimata de endoteliu, cu rol in extravazare.

Leucocitele emit pseudopode şi se insinuează între endoteliu şi membrana bazală, apoi prin secreţia unor colagenaze trec prin membrana bazală şi ajung în interstiţiu.

c. Migrarea se realizează datorită chemotactismului pozitiv (locomoţia unidirecţională a leucocitelor de-a lungul unui gradient chimic). E un proces activ, ce se desfăşoară cu consum de energie. Primele celule ajunse sunt PMN.

PMN se deplasează prin emiterea de pseudopode cu o viteză de ~ 20 μm/min. Interiorul pseudopodului conţine o reţea ramificată de actină şi miozină, ce se contractă sub acţiunea calciului citosolic si e reglata de calmodulina.

Pseudopodul aderă la substrat printr-o serie de contacte focale şi trage după sine corpul celular dezvoltând o forţă de propulsie.

Fagocitoza

Fagocitoza are 3 etape : aderarea, ingestia şi digestia particulei

Aderarea se realizează prin interacţiunea specifică ligand-receptor de pe suprafaţa celulară; bacteriile sunt opsonizate (acoperite pe toată suprafaţa cu IgG şi C3b), dispunerea anticorpilor (Ac) fiind uniformă, iar interacţiunea receptorilor leucocitelor cu Ac se face printr-un mecanism de tip “fermoar” (membrane-zipper).

Ingestia particulei se face prin învăluirea ei cu pseudopodele leucocitului şi înglobarea ei într-un fagozom. Ulterior, fagozomul fuzionează cu lizozomul formând un fagolizozom.

Digestia particulei se realizează cu consum de energie şi oxigen furnizată de glicoliza aerobă, prin revărsarea hidrolazelor acide şi a radicalilor liberi de O2 asupra microorganismului.

PMN după ce fagocitează germenii şi îşi consumă enzimele lizozomale, suferă procese de degenerescenţă grasă şi mor, transformându-se în globule de puroi (piocite). Macrofagele au capacitatea de a sintetiza enzime lizozomale şi de a rezista la pH-ul acid din focarul inflamator continuînd fagocitoza.

Faza proliferativă

Are 2 etape : infiltrarea focarului cu macrofage, ce curăţă zona inflamată şi repararea leziunilor tisulare, cu formarea unui ţesut de granulaţie. In această etapă se disting următoarele faze : angiogeneza, migrarea şi proliferarea fibroblaştilor, depunerea de matrice extracelulară prin sinteza de colagen şi maturarea şi remodelarea conjunctivă.

Angiogeneza reprezintă formarea de noi capilare prin înmugurirea vaselor preexistente; aceasta se face prin degradarea proteolitică a membranei bazale cu formarea unui mugur capilar sub influenţa unui factor de creştere numit VEGF (vascular endothelial growth factor), migrarea celulelor endoteliale spre stimulul VEGF, proliferarea celulelor sub formă de cordoane şi tunelizarea lor cu formare de tubi capilari.

Iniţial, ţesutul de granulaţie are multe capilare şi puţine fibroblaste; apoi creşte numărul fibroblastelor şi scade cel al capilarelor. In final, capilarele dispar şi apar fibre dense de colagen, iar ţesutul se repară printr-o mică cicatrice.

Ţesutul de granulaţie este caracteristic proceselor inflamatorii nespecifice şi presupune o proliferare a ţesutului conjunctiv tânăr bogat vascularizat, care se maturizează prin scăderea celulelor, creşterea fibrelor conjunctive şi diminuarea vascularizaţiei, iar în final se formează cicatricea.